De la prevenirea riscurilor la reprezentarea în fața instanței

Activitatea acoperă litigii civile și comerciale, raporturi cu autoritățile, cauze penale, proiecte imobiliare și proceduri de recuperare a creanțelor.

Activitatea mea reunește reprezentarea în litigii, negocierea și consultanța juridică. În funcție de natura mandatului, asistența cuprinde apărarea drepturilor și intereselor dumneavoastră în fața instanțelor și autorităților, precum și evaluarea riscurilor și structurarea soluției juridice.

Pentru mandatele cu un grad ridicat de complexitate, care necesită competențe complementare, colaborez cu unele dintre cele mai importante societăți de avocatură din România, cu practici consolidate în drept penal, civil și comercial, în cadrul cărora mi-am desfășurat activitatea înainte de deschiderea cabinetului. Indiferent de formula de lucru, coordonarea mandatului și relația cu clientul rămân directe.

Experiența prezentată la fiecare domeniu a fost acumulată ca parte a echipelor societăților de avocatură cu care am colaborat. Identitatea clienților este omisă pentru păstrarea confidențialității, iar valorile indică dimensiunea aproximativă a cauzelor.

01

Litigii civile și comerciale

Reprezint clienții în litigii privind încheierea, executarea sau încetarea contractelor, recuperarea creanțelor, răspunderea civilă, drepturile asupra bunurilor și conflictele dintre asociați sau acționari.

Asistența juridică poate cuprinde

  • reprezentarea în litigii privind încheierea, interpretarea, executarea sau încetarea contractelor și repararea prejudiciilor;
  • recuperarea creanțelor, instituirea măsurilor asigurătorii ori negocierea soluțiilor amiabile;
  • reprezentarea în litigii privind dreptul de proprietate, folosința bunurilor, răspunderea civilă și protecția reputației, demnității și vieții private;
  • reprezentarea în litigii între asociați sau acționari privind excluderea ori retragerea din societate, contestarea hotărârilor, răspunderea administratorilor și dizolvarea societății.

Experiență relevantă

01

Parte din echipa care a reprezentat o persoană juridică într-un litigiu inițiat împotriva unui operator local de transport public, pentru recuperarea unei creanțe în cuantum de aproximativ 2,6 milioane EUR.

02

Parte din echipa care a reprezentat un investitor străin din piața serviciilor cadastrale și a consultanței tehnice într-un arbitraj desfășurat împotriva Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în fața Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

03

Parte din echipa care a reprezentat unul dintre cei mai cunoscuți influenceri din România într-o acțiune în răspundere civilă delictuală și într-o procedură de ordonanță președințială, inițiate împotriva unei publicații media ca urmare a publicării și răspândirii unor afirmații defăimătoare, cu atingere adusă demnității, reputației, vieții private și dreptului la imagine.

04

Parte din echipa care a reprezentat o federație a proprietarilor dintr-un important ansamblu rezidențial din nordul Bucureștiului, în litigii privind menținerea accesului auto controlat pe o suprafață de teren aparținând fondului forestier național.

05

Parte din echipa care a reprezentat o entitate din domeniul sportului într-un litigiu privind rezoluțiunea unui contract pentru neexecutarea obligațiilor și restituirea prestațiilor, în valoare de aproximativ 330.000 EUR.

06

Parte din echipa care a reprezentat mai multe societăți și persoane fizice într-un litigiu privind despăgubirile datorate pentru exproprierea parțială a unor terenuri în suprafață totală de aproximativ 7.700 mp, în vederea realizării unui obiectiv rutier de utilitate publică, pretențiile solicitate fiind evaluate la peste 27 milioane lei.

07

Parte din echipa care a reprezentat mai multe persoane în contestații întemeiate pe Legea nr. 10/2001, având ca obiect anularea dispozițiilor emise în soluționarea notificărilor referitoare la imobile preluate abuziv de stat. Demersurile au vizat recunoașterea calității de persoană îndreptățită, restituirea în natură a imobilelor și, atunci când aceasta nu a fost posibilă, acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege.

02

Drept societar și comercial

Asist societățile și asociații de la înființarea societății până la modificarea structurii acesteia, în raporturile dintre asociați și în relațiile cu partenerii contractuali, inclusiv în recuperarea creanțelor.

Asistența juridică poate cuprinde

  • consultanța privind înființarea unei societăți și pregătirea documentelor necesare înființării;
  • reprezentarea în cadrul adunărilor generale sau al consiliilor de administrație;
  • consultanța privind modificarea structurii societare, precum cesiuni de părți sociale, majorări de capital social, divizări sau fuziuni, și pregătirea documentelor necesare;
  • recuperarea creanțelor prin procedura de drept comun, prin procedura ordonanței de plată sau prin procedura cererii de valoare redusă;
  • reprezentarea în litigii între asociați sau în litigii cu partenerii contractuali.
03

Dreptul muncii

Ofer asistență juridică în încheierea, modificarea și încetarea raporturilor de muncă și reprezentare în litigiile care decurg din acestea, inclusiv pentru recuperarea drepturilor salariale și contestarea concedierii.

Asistența juridică poate cuprinde

  • recuperarea drepturilor salariale neplătite sau plătite parțial;
  • obținerea de despăgubiri pentru daunele rezultate din accidente de muncă;
  • asistența juridică în caz de concediere abuzivă, inclusiv contestarea deciziei de concediere;
  • asistența privind întocmirea, modificarea și desfacerea contractului individual de muncă;
  • asistența pe parcursul cercetării disciplinare.

Experiență relevantă

01

Parte din echipa care a reprezentat o societate într-un litigiu privind concedierea disciplinară a unui director general, dispusă ulterior reintegrării acestuia în funcție. Cauza a privit legalitatea cercetării disciplinare și a deciziei de concediere, în contextul unor absențe nemotivate și al neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

02

Parte din echipa care a reprezentat o societate într-un litigiu privind delegarea temporară a unui director general și pretențiile acestuia în cuantum de 500.000 lei, formulate pentru pretinse acte de hărțuire la locul de muncă. Apărările au vizat legalitatea măsurii, prerogativele angajatorului și inexistența condițiilor răspunderii patrimoniale.

03

Parte din echipa care a reprezentat un producător internațional de echipamente industriale într-o acțiune privind anularea actelor emise de autoritățile competente în urma cercetării unui accident mortal de muncă. Cauza a presupus delimitarea responsabilităților dintre angajator și producător, precum și analiza tehnică a funcționării echipamentului și a mecanismelor sale de siguranță.

04

Dreptul familiei

Ofer asistență juridică și reprezentare în procedurile de divorț, inclusiv atunci când există copii minori, în partajul bunurilor comune și în fața notarului public pentru desfacerea amiabilă a căsătoriei.

Asistența juridică poate cuprinde

  • asistența în divorțul prin acordul soților, pe cale notarială sau judiciară, inclusiv în fața notarului public pentru desfacerea amiabilă a căsătoriei;
  • reprezentarea în divorțul cu copii minori, privind exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței copilului, programul de legături personale și pensia de întreținere;
  • reprezentarea în partajul bunurilor comune, pe cale amiabilă sau în instanță, inclusiv privind cotele de contribuție și împărțirea imobilelor, a sumelor din conturi și a părților sociale;
  • negocierea și redactarea convențiilor privind divorțul, exercitarea drepturilor părintești și partajul, precum și a convențiilor matrimoniale.

Experiență relevantă

01

Parte din echipa care a reprezentat o persoană fizică într-un litigiu privind calificarea juridică a sumelor transferate în cadrul unei relații de concubinaj și stabilirea întinderii obligației de restituire după încetarea acesteia. Cauza a presupus analiza naturii transferurilor efectuate, a intenției părților și a probelor din care putea rezulta existența unei obligații de restituire.

05

Consultanță juridică generală

Ofer consultanță juridică pentru structurarea proiectelor și tranzacțiilor, redactarea, verificarea și negocierea contractelor, evaluarea riscurilor și gestionarea raporturilor cu partenerii contractuali și autoritățile publice.

Asistența juridică poate cuprinde

  • asistarea în negocierea oricărui tip de contract, astfel încât interesele dumneavoastră să fie reprezentate cât mai bine, prin clauze echitabile care să transpună cu precizie voința dumneavoastră;
  • asistența la încheierea contractelor de credit bancar, astfel încât drepturile dumneavoastră în calitate de consumator să fie cât mai bine protejate în raporturile cu instituțiile de credit;
  • asistența în relația cu partenerii contractuali și autoritățile și pregătirea strategiei pentru eventuale litigii.
06

Contencios administrativ și fiscal

Acord asistență juridică și reprezint clienții în raporturile cu autoritățile și instituțiile publice, inclusiv în litigii privind anularea actelor administrative, creanțele bugetare și măsurile administrative ori fiscale.

Asistența juridică poate cuprinde

  • formularea plângerilor prealabile și a contestațiilor și reprezentarea în litigii privind suspendarea și anularea actelor administrative;
  • reprezentarea în litigii privind funcția publică, răspunderea disciplinară și sancțiunile contravenționale;
  • reprezentarea în litigii privind creanțele bugetare, actele fiscale și măsurile de executare fiscală.

Experiență relevantă

01

Parte din echipa care a reprezentat un dezvoltator imobiliar într-un litigiu complex de contencios administrativ privind contestarea actelor și avizelor care au blocat autorizarea unui proiect, precum și repararea prejudiciului generat prin compromiterea investiției, estimat la aproximativ 14,8 milioane EUR.

02

Parte din echipa care a reprezentat un proiectant chemat în garanție într-un litigiu privind anularea unei creanțe bugetare în valoare de aproximativ 1,5 milioane EUR, stabilite de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

03

Parte din echipa care a reprezentat directorul unei instituții publice într-un litigiu în care instanța a dispus suspendarea executării unei decizii de sancționare disciplinară până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

04

Parte din echipa care a reprezentat o persoană publică străină într-un litigiu de contencios administrativ privind suspendarea interdicției de intrare în România și în Spațiul Schengen.

07

Drept imobiliar și construcții

Ofer consultanță pentru structurarea și derularea proiectelor imobiliare și reprezint clienții în litigii privind proprietatea, urbanismul, autorizarea construcțiilor și executarea contractelor de antrepriză.

Asistența juridică poate cuprinde

  • analiza drepturilor de proprietate și de folosință, a servituților și a situației juridice a imobilelor;
  • redactarea și negocierea contractelor imobiliare și a documentelor necesare tranzacțiilor, inclusiv asistarea în fața notarului public la încheierea tranzacțiilor imobiliare;
  • asistența privind urbanismul, autorizarea construcțiilor și relația cu autoritățile;
  • reprezentarea în litigii privind întârzierile, neconformitățile, blocarea proiectelor și prejudiciile produse proprietarilor, dezvoltatorilor, constructorilor sau beneficiarilor.
08

Executare silită

Asist creditorii în recuperarea sumelor datorate și debitorii în protejarea drepturilor lor, de la începerea executării silite până la contestarea actelor de executare și încheierea unei tranzacții.

Asistența juridică poate cuprinde

  • reprezentarea pe tot parcursul executării silite, indiferent dacă aveți calitatea de creditor sau de debitor;
  • formularea contestațiilor la executare, a cererilor de suspendare și a demersurilor privind măsurile asigurătorii;
  • negocierea plății, încheierea tranzacțiilor și recuperarea cheltuielilor de executare;
  • asistența pentru obținerea suspendării executării silite.

Experiență relevantă

01

Parte din echipa care a reprezentat o persoană fizică, în calitate de debitor, în proceduri de executare silită privind un debit în cuantum de aproximativ 5,2 milioane EUR. Mandatul a cuprins formularea contestațiilor la executare, gestionarea procedurilor privind măsurile asigurătorii și negocierea și încheierea unei tranzacții.

02

Parte din echipa care a acordat asistență juridică unor creditori pentru identificarea bunurilor și veniturilor debitorilor și pentru formularea cererilor privind poprirea conturilor și aplicarea sechestrului asupra bunurilor mobile.

09

Insolvență

Ofer asistență creditorilor și societăților aflate în dificultate financiară în procedurile de insolvență, de la deschiderea procedurii și înscrierea creanțelor până la litigiile legate de acestea.

Asistența juridică poate cuprinde

  • consultanța în procedurile premergătoare insolvenței, precum și asistarea și reprezentarea în procedura insolvenței, indiferent dacă societatea dumneavoastră urmează să intre în insolvență sau dețineți o creanță asupra patrimoniului unei societăți prezumate în insolvență;
  • formularea cererilor de deschidere a procedurii și înscrierea creanțelor la masa credală;
  • recuperarea creanțelor, anularea unor acte sau transferuri și atragerea răspunderii persoanelor responsabile;
  • reprezentarea în litigii având ca obiect atragerea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență.

Experiență relevantă

01

Parte din echipa care a reprezentat două societăți din sectorul auto în procedurile de insolvență inițiate prin cereri proprii, având datorii cumulate de aproximativ 893.000 lei. Demersurile au vizat deschiderea procedurii simplificate și intrarea societăților în faliment.

10

Drept penal

Ofer asistență juridică și reprezentare persoanelor cercetate sau trimise în judecată, precum și persoanelor vătămate, în toate etapele procesului penal, în fața organelor de urmărire penală și a instanțelor.

Asistența juridică poate cuprinde

  • asistența juridică și reprezentarea în faza de urmărire penală, inclusiv la audieri și la efectuarea actelor de urmărire penală;
  • asistența în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției;
  • reprezentarea inculpaților în procedura de cameră preliminară și în fața instanțelor de judecată;
  • asistența și reprezentarea persoanelor vătămate și a părților civile, inclusiv pentru recuperarea prejudiciului.

Experiență relevantă

01

Am asigurat apărarea, în cursul urmăririi penale, a unei persoane cercetate pentru complicitate la omor calificat într-un dosar de o complexitate deosebită, privind uciderea unui om de afaceri prin detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat. Cauza a presupus administrarea unui probatoriu amplu și a beneficiat de o expunere mediatică națională, iar față de persoana pe care am asistat-o a fost dispusă ulterior soluția de clasare.

02

Am asigurat apărarea unei persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, atât în cursul urmăririi penale, cât și în procedura de negociere și încheiere a acordului de recunoaștere a vinovăției.

11

Asociații și fundații

Asist fondatorii și membrii asociațiilor și fundațiilor de la redactarea statutului și rezervarea denumirii până la dobândirea personalității juridice, modificarea actelor constitutive și dizolvare.

Asistența juridică poate cuprinde

  • redactarea, atestarea sau modificarea statutului;
  • întreprinderea demersurilor legale și reprezentarea în fața organelor competente în vederea rezervării denumirii și obținerii dovezii de disponibilitate a acesteia;
  • reprezentarea în instanță în vederea dobândirii personalității juridice și înscrierea asociației sau fundației în Registrul special;
  • obținerea extraselor din Registrul special și legalizarea hotărârilor definitive;
  • consultanța juridică și reprezentarea în caz de dizolvare a asociației sau fundației.